Mischie, condamnat de CA Timișoara la 4 ani de închisoare pentru trafic de influență, luare de mită

Mischie, condamnat de CA Timișoara la 4 ani de închisoare pentru trafic de influență, luare de mită
Publicat: 13/06/2012, 17:20
Actualizat: 13/06/2012, 17:20

Fostul șef al Consiliului Județean Gorj Nicolae Mischie a fost condamnat, miercuri, de Curtea de Apel Timișoara, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență și luare de mită, decizia putând fi însă atacată cu recurs, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Procesul de corupție al fostului lider al PSD Gorj Nicolae Mischie, fost șef al CJ Gorj, în care fusese condamnat de Curtea de Apel Timișoara la patru ani de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență, s-a rejudecat la această instanță, în urma unei decizii din 3 martie 2011 a ICCJ, care a casat sentința anterioară.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Curții de Apel Timișoara, Cristian Pup, judecătorii au respins, miercuri, apelul lui Nicolae Mischie și au decis condamnarea inculpatului la patru ani de închisoare cu executare.

„S-a respins apelul făcut de inculpatul Nicolae Mischie și au fost admise acuzațiile DNA. Astfel, Mischie a fost condamnat la patru ani de inchisoare, trei pentru trafic de influență și patru ani pentru luare de mită, luându-se în considerare cei patru ani. Soluția este atacabilă cu recurs”, a declarat Cristian Pup.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a admis, în 3 martie 2011, recursurile declarate de DNA Timișoara și de Nicolae Mischie împotriva deciziei din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare.

Decizia instanței supreme era definitivă, astfel că, după motivarea acesteia, dosarul a fost trimis Curții de Apel Timișoara, care a reluat dezbaterea apelurilor făcute în cauză.

În 17 februarie 2010, Curtea de Apel Timișoara respingea apelul făcut de Nicolae Mischie la o decizie a Tribunalului Gorj, magistrații menținând pedeapsa de condamnare, cu executare, la patru ani de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență.

Mischie a fost anchetat în anul 2004 și trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Gorj, i-ar fi cerut omului de afaceri Clement Mocanu să îi renoveze vila din Târgu Jiu, moștenită de la o mătușă, în schimbul facilitării accesului acestuia la o serie de contracte cu unitățile din minerit și energie. Mocanu s-a autodenunțat în anul 2004.

Instanța stabilea ca Mocanu să primească despăgubiri de 325.000 de lei pentru lucrările făcute la casa lui Mischie.

Nicolae Mischie are, în prezent, o sentință definitivă și irevocabilă, de un an de închisoare cu suspendare, care a fost contopită atât la Tribunalul Gorj, cât și la Curtea de Apel Timișoara cu pedeapsa de patru ani de închisoare. Pedeapsa respectivă i-a fost dată lui Mischie într-un alt dosar, în care acesta a fost judecat pentru că ar fi introdus în țară o armă de vânătoare pe care nu a declarat-o la vamă, după o vizită oficială făcută în Elveția, în 1997.

Nicolae Mischie a fost președinte al Consiliului Județean Gorj între anii 1996 și 2004, perioadă în care a condus și filiala județeană a PSD. Anterior el a fost deputat de Gorj, în anul 2008 încercând, fără succes, să candideze pentru un nou mandat în Colegiul 6 din Târgu Jiu, colegiu câștigat de actualul președinte al PSD, Victor Ponta.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Reacţia unui american aflat în vacanţă în România, după ce s-a trezit pe o pajişte...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O femeie din SUA, condamnată din greşeală pentru crimă, a stat 43 de ani după...
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ţara dispare de pe hartă. Se fac planuri de INVAZIE: O necesitate ISTORICĂ
A fost dezlegat cel mai mare mister al omenirii. De ce trăim un anumit număr...
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Astronauții de pe Marte ar putea avea nevoie de dializă renală la întoarcerea pe Pământ
×